Recomandări Internaţionale pentru Educaţia Sexuală

29-08-2009

Recomandări Internaţionale pentru Educaţia Sexuală - UNESCOReducerea infecţiilor cu HIV la tineri şi dezvoltarea sănătăţii sexuale şi reproductive necesită programe de educaţie eficiente. Astfel de programe nu sunt încă disponibile în multe părţi ale lumii. UNESCO şi partenerii săi au dezvoltat noi recomandări pentru a adresa problema.

Conform rapoartelor UNAIDS şi OMS, mai mult de 5 milioane de tineri trăiesc cu HIV în întreaga lume şi 45% dintre noile cazuri de infecţie apar la tineri cu vârste cuprinse între 15-24 de ani. Date de la IPPF arată că, în fiecare an, apar cel puţin 111 milioane de noi cazuri de infecţii cu transmitere sexuală la tineri cu vârste cuprinse între 10-24 de ani şi 4.4 milioane de fete cu vârste de 15-19 ani avortează. 10% din naşterile din întreaga lume sunt produse de fete adolescente, care au rate de mortalitate maternă mai mari.

„În acest moment, educaţia este cea mai bună armă pe care o avem pentru a rezolva aceste probleme”, a declarat Mark Richmond, Director al Diviziei UNESCO de Coordonare a Priorităţilor ONU în Educaţie. „Oricum, dovezile ne arată că tinerii nu au acces la cunoştinţe care i-ar putea ajuta să ia o decizie informată şi să evite consecinţe tragice. Acest ghid contribuie la umplerea acestui gol.”

Ghidul explică ce este educaţia sexuală şi de ce este importantă. Informaţia a fost organizată în jurul a şase concepte cheie: Relaţii; Valori, Atitudini şi Abilităţi; Cultură; Societate şi Legi; Dezvoltare umană; Comportament sexual şi Sănătate reproductivă şi sexuală, grupate în mai multe module care se adresează diferitelor grupe de vârstă: 5-8, 9-12, 12-15 şi 15-18+ ani.

“Matematica şi ştiinţele sunt cunoştinţe foarte importante pentru tineri, spre binele lor”, a adăugat Nanette Ecker, co-autor. “O educaţie sexuală ar trebui să fie la fel de valoroasă.”

Recomandările vor fi prezentate în cadrul Conferinţei Internaţionale de Educaţie Sexuală şi a Relaţiilor, ce va avea loc în perioada 7-9 septembrie 2009 în Marea Britanie însă ghidul va fi lansat oficial la sediul Naţiunilor Unite din New York la sfârşitul lunii octombrie.

Aşteptăm cu interes apariţia acestui ghid, subliniind  şi noi importanţa integrării sănătăţii în programele de educaţie pentru tineri, inclusiv aspecte legate de sănătatea reproducerii adaptate diferitelor grupe de vârstă, în funcţie de dezvoltarea fizică, psihică şi socială şi respectând diferenţele culturale, etnice şi religioase.

Ghidul poate fi descărcat de pe website-ul UNESCO.

rautu adriana, la data 13-08-2011 si ora 4:19 pm a scris:

eu fac educatie sanitara cu diferite categorii de persoane incepand cu copiii de gradinita adaptand si tema privind sanatatea reproducerii de aceea am citit acest articol cu scopul de a transmite si adolescentilor carora ma adresez sa isi faca timp si pentru a citi articole care le-ar putea fi de un real folos in viata

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)